Intră acum și în grupul de
USV va desfășura luni, 30 august, în faţa corpului A a Universității, începând cu ora 9.00, o campanie publică pentru a evalua starea de sănătate din cadrul populaţiei generale și pentru a le oferi participanților feedback personalizat, precum și sfaturi preventive legate de starea lor actuală de sănătate, în special pentru risc de supraponderalitate / obezitate și diabet de tip 2, a anunțat prorectorul Mihai Dimian.
Potrivit acestuia, campania publică se adresează atât adulţilor, cât și copiilor.
„Beneficiarii vor fi evaluaţi la faţa locului, iar rezultatele cu privire la starea lor de sănătate vor fi procesate și interpretate în câteva minute, după care li se va oferi un feedback personalizat cu privire la starea lor de sănătate actuală și măsurile preventive pentru evitarea / diminuarea riscului de obezitate și diabet. Pliantele şi broşurile informative care conțin sfaturi legate de alimentația sănătoasă și exerciții fizice vor fi oferite tuturor persoanelor care participă la clinica Health on Wheels, indiferent dacă sunt de acord sau nu să li se facă măsurătorile de sănătate”, a menționat prorectorul USV.
Campania se desfăşoară în cadrul proiectului „Personalized prevention tools in obesity and diabetes – a joint Romanian-Ukrainian programme of health education (PrePOD)”, finanțat de Uniunea Europeană.
Intră acum și în grupul de