Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut, miercuri, un nou apel către suceveni să se vaccineze împotriva Covid-19 pentru că asta ar fi singura măsură pentru limitarea infectărilor mai ales că urmează să înceapă și noul an școlar.
„Fac un apel în mod special cadrelor didactice să se vaccineze. Nu cred că e corect, moral, să insistăm să se vaccineze copiii atâta timp cât nu sunt toate cadrele didactice vaccinate”, a spus primarul.
El a spus că nu este obligatorie vaccinarea, dar consideră că atunci când persoana are o funcție publică, când intră în contact cu copii, cu cetățeni, este vorba de o responsabilitate publică.
Primarul Sucevei, Ion Lungu – prima conferinta de presa de dupa concediuPrimarul Sucevei, Ion Lungu – prima conferinta de presa de dupa concediu
Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 31 august 2021
„Avem o responsabilitate publică. Eu cred că avem această obligație morală, chiar dacă nu este obligatorie. Fac un apel la profesori, în perioada care a mai rămas, să se vaccineze , la cadrele medicale și, sigur, la copii e o situație tare delicată și așa cum știți procentul e foarte mic și în Suceava”, a spus primarul care a estimat că sunt doar câteva sute de copii vaccinați în municipiu.
El și-a exprimat speranța că anul școlar va începe în condiții de normalitate și a reluat apelul către cetățeni și în special către profesori să se vaccineze.
Intră acum și în grupul de