Intră acum și în grupul de
Doi bărbați au ajuns la spital după ce autoutilitara în care se aflau a fost lovită de locomotiva trenului Suceava-Putna.
Accidentul s-a produs astăzi, 13 septembrie, în municipiul Rădăuți, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată.
Sursa citată a precizat că cele două persoane sunt conștiente și cooperante. Una dintre ele a rămas încarcerată, fiind extrasă de pompierii militari.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Intră acum și în grupul de