Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a declarat, joi, că a avut o întâlnire la Ministerul Sănătății cu secretarul de stat Vass Levente cu care a discutat despre gestionarea pandemiei Covid-19 în județul Suceava și despre nevoia aprovizionării constante a spitalelor cu medicamentele necesare tratamentului Covid-19.
„Discuția a avut loc la solicitarea mea după ce mi s-a semnalat lipsa din spitale a unor medicamente absolut necesare pentru tratarea Covid cum ar fi Remdesivir, Favipiravir sau Chineret”, a spus Șoldan.
El a arătat că întrucât această problemă trebuie rezolvată urgent a purtat o discuție cu secretarul de stat Vass Levente căruia i-a relatat, punctual, despre situația din Spitalul Municipal din Rădăuți, unde stocurile de medicamente nu sunt suficiente pentru tratarea tuturor pacienților internați.
Secretarul de stat s-a interesat imediat care este situația exactă, a solicitat datele necesare direct de la spital și l-a asigurat pe deputat că va debloca rapid stocurile de medicamente necesare.
„La finalul întâlnirii, am primit asigurări de la domnul Levente că cel târziu la începutul săptămânii viitoare, spitalul din Rădăuți va primi toate medicamentele pe care i le-am menționat. Salut deschiderea domniei sale către dialog și disponibilitatea de a soluționa problemele pe care le-am adus la cunoștință”, a declarat Șoldan.
Intră acum și în grupul de