CJ Suceava face economii pentru a putea confinanta proiecte europene (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În vederea asigurării de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor europene, CJ a decis suspendarea achiziţiilor care nu sunt urgente, a anunţat vineri şeful deliberativului judeţean, Gheorghe Flutur. El a exemplificat cu suspendarea cumpărării unui autocar pentru Ansamblul „Ciprian Porumbescu” care se afla pe lista de achiziţii. „Reducem fonduri din alte locuri ca să asigurăm lichidităţi pentru atragerea de fonduri europene”, a spus Flutur.

El a mai spus că în ceea ce priveşte restructurarea instituţiei aşteaptă să se finalizeze standardele de cost şi de personal.

Flutur s-a pronunţat pentru economii prin reduceri de personal, a angajaţilor celor ce nu performează, şi nu prin reducerea salariilor specialiştilor. „Cred că trebuie ca salariaţii ce fac performanţă să nu rămână cu salarii mici”, a spus Flutur.

El a arătat că CJ Suceava are nevoie de specialişti în proiecte europene, în domeniul tehnic şi în domeniul juridic ce trebuie să aibă salarii decente astfel încât să nu fie tentaţi să plece în sectorul privat.


Intră acum și în grupul de