Intră acum și în grupul de
Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre au autoturism și trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava.
Accidentul s-a produs astăzi, 28 septembrie, pe raza localității Bucșoaia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată, în accident au fost implicate trei persoane (din autoturism). În urma evaluărilor de la locul accidentului, două persoane vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Intervin la fața locului pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Intră acum și în grupul de