Municipiile Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc au depășit rata de infectare de 6 la mie prag de la care se impun restricții suplimentare. Municipiul Suceava are 5,15 cazuri la mie. Comuna Iacobeni se apropie de o rată de infectare de 10 la mie


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava sunt, sâmbătă,  2942 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție din care, cele mai multe, 730 în municipiul Suceava care are o rată de infectare de 5,15 la mia de locuitori.

Cea mai mare rată de infectare este în comuna Iacobeni, 9, 16 la mie, urmată de comuna Pojorâta cu 8,7 cazuri la mie.

Municipiul Rădăuți are o rată de infectare de 6,66 la mie, municipiul Fălticeni, de 6,37 la mie, iar municipiul Câmpulung Moldovenesc de 6,56 la mie, depășind pragul de 6 cazuri la mie de la care se impun restricții suplimentare.

Sâmbătă, în  județ sunt în carantină 3786 persoane, 192 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital se află 2693 persoane, din care 252 intrate în ultimele 24 de ore.              

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 2 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 3 au câte un caz în evoluție, 18 au sub cinci cazuri în evoluție, 29 au sub zece cazuri în evoluțieiar 62 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 25360 de persoane declarate vindecate.

Totalul persoane vaccinate la nivelul județului Suceava este de 108.496 din care 85.719 persoane cu rapel.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 355.943,în ultimele 24 de ore fiind testate 1861 persoane.


Intră acum și în grupul de