Poliția Suceava: Opt microbuze folosite de „pirații rutieri” au fost indisponibilizate într-o amplă acțiune pentru siguranța transportului public internațional. Au fost constatate zeci de încălcări, inclusiv lipsa RCA, defecțiuni tehnice și nerespectarea vitezei


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a organizat joi, 7 octombrie, o amplă acțiune pe linia verificării legalității efectuării transportului rutier public de persoane, mai ales a celui internațional.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, a explicat că acțiunea a fost organizată „având în vedere evenimentele rutiere în care au fost implicate în ultimul timp autovehicule transport persoane care tranzitează județul Suceava”.

Foto: IPJ Suceava

Astfel, în cursul serii și nopții de joi (intervalul orar 18:00-02:00) au fost depistate numeroase încălcări comise de transportatori.

În total au fost aplicate 32 de amenzi, în valoare de 26.040 lei. Dintre acestea, cele mai multe (8) privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Cel mai probabil, șoferii nu dețineau autorizațiile necesare pentru transport de persoane.

Alte două amenzi au fost aplicate pentru încălcarea regimului de viteză, câte una pentru depășire neregulamentară și neoprirea la semnalele polițiștilor.

De asemenea, trei conducători auto au rămas fără permise de conducere, respectiv pentru depășire, viteză și neoprire la semnalele polițiștilor.

Au mai fost reținute 15 certificate de înmatriculare: unul pentru lipsa RCA, 6 pentru defecțiuni tehnice și 8 la Legea „privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”. În ultimele 8 cazuri, s-a dispus și indisponibilizarea mijlocului de transport prin suspendarea dreptului de utilizare pentru o perioadă de 6 luni de zile.

În calitate de exemplu, Ionuț Epureanu a menționat doi șoferi (34 și 39 ani) din Republica Moldova care efectuau transport internațional de persoane cu destinația Germania și Olanda. Ambii conduceau microbuze înmatriculate în R. Moldova, efectuând transport de persoane contra cost, fără a deține o licență taxi valabilă sau copie conformă specifică tipului de transport în cauză. 

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Rutier Suceava, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sprijiniți de lucrători din cadrul ISCTR, RAR și luptători SAS.

„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii recomandând cetățenilor să aleagă pentru călătorii unități autorizate, astfel încât să nu se expună unui risc rutier sporit și sa nu riște un disconfort evident ca urmare a indisponibilizării mijloacelor de transport cu care se deplasează”, a subliniat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de