Intră acum și în grupul de
Potrivit unui ultim bilanţ al Prefecturii Suceava, în urma inundaţiilor de luni seara, în judeţ sunt evacuate în prezent circa 1164 de persoane, o persoană este rănită, cinci persoane au murit, o alta este dată dispăruta, 249 de persoane sunt izolate, 170 de case sunt distruse, 2.514 de case sunt avariate, iar 692 de case sunt izolate.
În prezent din cele 32 de localităţi nealimentate dimineaţa cu energie electrică 22 au fost realimentate şi au rămas zece localităţi fără curent, din comunele Vicovu de Jos, Dărmăneşti, Grăniceşti, Dorneşti, Iacobeni şi Cacica.
Pe cele trei drumuri naţionale unde circulaţia a fost blocată se circulă în prezent cu restricţii sau pe un singur fir. Astfel, pe DN 2 E la km 39+383 unde s-a surpat o rampă de pod, se circulă pe o bandă, pe DN2 E, km 57+973, se circulă pe o bandă, fiind surpată o rampă de pod, iar pe DN17, la km 263+300 şi km 236+350, terasamentele sunt distruse pe lungimi de 30 km şi se circulă cu restricţii.
Rămân închise drumurile DJ 291 A Zvoriştea- Zamostea-Grămeşti, DJ 178 A şi DJ 178 D în Soloneţ, fiind inundate, DJ 208 B la Vereşti unde nu se poate circula pe un pod a cărui structură a fost afectată, iar pe DJ 176 la Vatra Moldoviţei se circulă pe o bandă în timp ce pe DJ 208 S, Dolhasca-Probota circulaţia este restricţionată.
Sursa citată precizează că sunt distruse drumuri judeţene pe o lungime de nouă kilometri, iar 34 de kilometri de drumuri judeţene sunt avariate, 25 de kilometri de drumuri comunale sunt distruse şi 208 kilometri de drumuri comunale avariate, 93 de poduri şi 330 de podeţe sunt distruse, 66 de poduri şi 233 de podeţe sunt avariat, peste 2.850 de metri de apărări de maluri sunt distruse şi peste 5,540 de metri avariate, au fost inundate aproximativ 6.510 ha teren agricol şi păşune, şase stâlpi de înaltă tensiune distruşi şi trei avariaţi, opt stâlpi de medie tensiune distruşi şi alţi trei avariaţi, precum şi 12 stâlpi de joasă tensiune distruşi, fiind avariate patru magistrale electrice.
Totodată, s-au înregistrat 17,11kilometri de alunecări de teren, iar în zonele afectate au fost colmatate 9.155 de fântâni.
Intră acum și în grupul de