Scădere ușoară a numărului cazurilor de Covid în municipiul Suceava, dar și în județul Suceava. Rata de infectare în municipiul Suceava este de 7,25 la mie. În Pojorâta rata a coborât la 13,41 la mie


Intră acum și în grupul de

Numărul cazurilor de Covid 19 în evoluție din județul Suceava este, sâmbătă, de 3.377, în scădere ușoară față de ziua de vineri când erau 3.395 cazuri, iar în municipiul Suceava numărul cazurilor de Covid în evoluție a scăzut de la 928 câte erau vineri la 913.

În Pojorâta, unde vineri rata de infectare era de 14,08, aceasta a coborât sâmbătă la 13,41 cazuri la mia de locuitori.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, o singură localitate nu are niciun caz în evoluție, una are un caz în evoluție, 14 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție, iar 71 au peste zece cazuri în evoluție.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județul Suceava este de 377.570, iar în ultimele 24 de ore au fost testate 1507 persoane.

Potrivit Prefecturii Suceava, sâmbătă se află în carantină 2138 persoane, 210 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 3.381 persoane, din care 237 intrate în ultimele 24 de ore.   

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează, sâmbătă, un număr de 28.323 de persoane declarate vindecate de Covid.

Până sâmbătă în județul totalul persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 este de  119.294 din care 86.780 persoane cu rapel și 10.108  persoane au primit și doza a treia.


Intră acum și în grupul de