Ministrul Berceanu a analizat la Suceava situatia infrastructurii distruse de inundatii (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, s-a aflat joi în judeţul Suceava, unde a analizat situaţia infrastructurii distruse de inundaţiile din această săptămână. El a vizitat zona Gării Dărmăneşti, podul rutier şi feroviar de la Dorneşti şi podul din comuna suceveană Marginea. Sinistraţii din Dorneşti, unde s-a aflat Berceanu împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au solicitat ca ajutor hrană.

În acest context, o femeie l-a întrebat pe Flutur cum poate trăi o familie cu opt copii numai cu biscuiţi şi apă, iar acesta a spus că autorităţile vor trimite ajutoare familiilor sinistrate şi că până acum s-au trimis atât cât s-a putut.

Şi la Suceviţa, unde Radu Berceanu a inspectat podul distrus peste pârâul cu acelaşi nume, cele 27 de persoane sinistrate au cerut alimente, pături şi apă.

Ministrul Transporturilor a declarat că începând de vineri vor fi redistribuite sume de la bugetul ministerului, astfel încât în zonele afectate să fie un sprijin financiar pentru refacerea infrastructurii de drumuri naţionale.

Totodată, imediat ce datele vor fi complete, vor fi iniţiate discuţii cu oficiali de la nivel european şi va fi prezentată o situaţie „corectă şi concretă”, cu aceste pagube, a mai spus Berceanu. El a mai spus că fonduri vor putea fi alocate şi din Fondul de Mediu. „Trebuie câte puţin de peste tot să adunăm astfel încât să existe suport financiar care să permită remedierea efectelor inundaţiilor”, a spus Berceanu.

El a menţionat că deja constructorii s-au implicat în acţiunile de refacere a infrastructurii şi că trebuie găsite soluţii ca banii necesari să fie alocaţi pentru aceste lucrări. „Avem o vară şi o toamnă înainte şi beneficiul de a se lucra rapid ca să curmăm dificultăţile pe care le suportă cetăţenii afectaţi cât mai repede”, a declarat ministrul Transporturilor.

El a apreciat că decât să fie folosite fonduri pentru a remedia provizoriu anumite obiective distruse, este de preferat să se aloce mai mulţi bani, dar situaţia să fie rezolvată definitiv. „E mai bine să punem ceva mai mulţi bani şi să rezolvăm definitiv anumite lucrări”, a spus Berceanu care a adăugat că altfel, de fiecare dată când vine apa, investiţiile sunt distruse şi banii se cheltuie inutil.


Intră acum și în grupul de