Gheorghe Flutur: CJ Suceava vrea să atragă 287 de milioane de lei pentru modernizarea de drumuri județene prin PNI „Anghel Saligny”


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că în ședința de săptămâna viitoare a deliberativului județean vor fi introduse pe ordinea de zi mai multe proiecte în vederea depunerii cererilor de finanțare pentru mai multe proiecte de modernizare a unor drumuri județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Potrivit lui Flutur este vorba despre lucrări de modernizare de  drumuri județene, realizare de poduri precum și ample lucrări de consolidare.

Valoarea totală a proiectelor este de peste 287 de milioane de lei.

Drumurile modernizate vor trece prin 25 localități din întreg județul, care au peste 65.000 de locuitori.

„Aceste fonduri vor completa sumele importante de bani pe care administrația județeană le-a alocat deja pentru modernizarea mai multor drumuri județene,  astfel încât vom avea o  modernizare de amploare a drumurilor din întreg județul”, a declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de