Accidentat grav dupa ce a cazut de pe ATV


Intră acum și în grupul de

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de pe un ATV. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orelor 24.00, pe D.C. Şoarecul, în interiorul localităţii Marginea, D. Ioan, în vârstă de 52 ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea un ATV, ajungând înainte de intersecţia cu DN 17A, a virat brusc stânga pentru a întoarce, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

Bărbatul a fost accidentat grav. Acesta nu purta cască de protecţie.

Tot luni, şi o minoră ce conducea un moped a fost accidentată. În jurul orelor 20.00, pe DN 2E, în interiorul localităţii Voitinel, C. Dănuţ, de 38 ani din comuna Voitinel, intenţionând să efectueze manevra de întoarcere a autoturismului nu s-a asigurat corespunzător şi a acroşat un moped condus în aceeaşi direcţie de minora R. I., de 14 ani localnică. Aceasta nu purta cască de protecţie şi a fost accidentată. De asemenea minora nu are atestat de absolvire a unui curs de legislaţie rutieră.

Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă şi nu a prezentat nici un document.


Intră acum și în grupul de