Intră acum și în grupul de
Aflat marţi în comuna suceveană Dorneşti, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi-a exprimat speranţa ca până la iarnă reparaţiile la podul rutier care face legătura între Răduţi şi Siret pe DN 17A să fie finalizate, costurile fiind estimate la zece milioane de lei.
Berceanu a inspectat încă odată podul rutier de la Dorneşti, afectat de inundaţii, şi a declarat că, faţă de săptămâna trecută, când a fost în zonă, a constatat că pila trei a podului s-a răsucit, iar grinzile de susţinere au căzut. “La data respectivă se puteau găsi soluţii pentru salvarea porţiunii respective, dar în prezent se va realiza un proiect care presupune montarea unei grinzi metalice cu o lungime de 50 metri, care poate fi mai scumpă, se fabrică şi se montează mult mai repede şi nici nu se va lucra în albia râului”, a spus ministrul Transporturilor.
El a mai precizat că mai sunt şi alte lucrări care au fost inventariate în judeţul Suceava, lucrări la obiective afectate de inundaţii, infrastructură rutieră şi feroviară, care sunt estimate la 20 de milioane de lei. Potrivit ministrului, vor fi retrase anumite sume de bani de la alte lucrări astfel încât să se adune fondurile necesare pentru începerea lucrărilor din judeţul Suceava.
Un pilon al podului rutier de pe DN17 A Siret –Rădăuţi, din localitatea suceveană Dorneşti, a cedat în urmă cu o săptămână, iar de atunci traficul rutier este închis. Luni, o bucată a construcţiei s-a prăbuşit în râul Suceava. Cu o zi în urmă, la Dorneşti s-a aflat preşedintele Traian Băsescu, acesta inspectând lucrările de instalare a podului de pontoane în zonă.
Intră acum și în grupul de