Intră acum și în grupul de
Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea a doua funcții publice de execuție vacante, respectiv de inspector (clasa I) grad profesional superior și inspector (clasa I) grad profesional principal la Compartimentul Inspecția și controlul factorilor de risc din mediu de viață și muncă din cadrul-Serviciului Control în Sănătate Publică.
Susținerea probei scrise, care este prevăzută pentru data 24 noiembrie 2021, va avea loc la sediul instituției, iar dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării anunțului, respectiv până în 15 noiembrie 2021, inclusiv, la Birou Resurse Umane al DSP Suceava.
Printre condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cei înscriși la concurs se numără cele privind studiile şi vechimea în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice.
Pentru functia de inspector (clasa I) grad profesional superior din cadrul Compartimentului Inspecția și controlul factorilor de risc din mediu de viață și muncă , candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea ingineria produselor alimentare/controlul și expertiza produselor alimentare și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani, iar pentru funcția de inspector (clasa I) grad profesional principal la același compartiment, candidații trebuie să fie absolvenți de studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea ingineria produselor alimentare/controlul și expertiza produselor alimentare și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 5 ani.
Intră acum și în grupul de