Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava a anunțat că în ultimele două zile, respectiv 2-3 noiembrie, a intensificat acțiunile privind combaterea delictelor silvice. Astfel, în doar două zile polițiștii au confiscat peste 150 mc de material lemnos în valoare de cca. 40.000 lei și au aplicate amenzi în valoare de 45.000 lei.
În cursul zilei de marți, 2 noiembrie, au fost depistate cinci transporturi ilegale, polițiștii confiscând 21,787 mc de material lemnos. Am relatat pe larg despre aceste cazuri aici.
Miercuri, acțiunile au continuat prin organizarea unui control la o societate comercială cu obiect de activitate debitarea și procesarea materialului lemnos. În urma comparării stocului scriptic cu cel faptic, a reieșit un plus de 22,4 m.c. buștean gater și un minus de 3,7 m.c. cherestea rășinoase netivită, în valoare de 8.853 lei.
Drept urmare, materialul lemnos în valoare de 8.853 lei a fost confiscat iar societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 15.000 de lei.
În aceeași zi au mai fost identificate transporturi ilegale de materiale lemnoase.
Concret, în jurul orei 11:00, un echipaj a oprit pentru control o autoutilitară condusă pe DJ 155A de pe raza localităților Bogdănești – Râșca.
Autoutilitara era condusă de un bărbat de 52 ani, din loc. Râșca și transporta material lemnos cu aviz valabil. Conform avizului autoutilitara transporta un volum de 18,5123 m3 lemn foc molid.
Conducătorul auto a refuzat să supună controlului privind verificarea maselor transportate. Chiar și așa, în urma inventarierii materialului lemnos transportat a rezultat un volum în plus de 1,1915 m3 lemn foc molid.
Pentru refuzul de cântărire șoferul s-a ales cu amendă de 3.000 lei, iar pentru materialul lemnos a fost amendată societatea comercială, fiind totodată confiscată cantitatea de 1,1915 m3 lemn foc molid.
Ulterior, pe raza comunei Vicovu de Jos polițiștii au oprit pentru control autoutilitara care circula pe DN 2 H, transportând material lemnos, respectiv lemn foc fag și era condusă de un bărbat de 33 ani, din com. Arbore.
Conform avizului de însoțire electronic, prezentat de conducătorul auto, acesta transporta cantitatea de 1.56 m.c. lemn foc fag. Ulterior, șoferul a recunoscut că a efectuat un alt transport în baza aceluiași aviz de însoțire.
Astfel, cei 3,72 mc de lemn au fost confiscați, iar șoferul amendat.
IPJ Suceava a ținut să precizeze că, în paralel, polițiștii Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au executat un control în fondul forestier și au verificat 21 de vehicule de transport material lemnos. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 7 amenzi în valoare de 20.000 lei și au fost confiscați 95,102 m.c. în valoare de 23.628,31 lei.
În acest context, Poliția Suceava a transmis: „Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.”.
Intră acum și în grupul de