Intră acum și în grupul de
Patru persoane fizice, o firmă, primarul și secretarul comunei Șcheia, dar și un consilier de primar au fost trimiși în judecată de procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Astfel au fost trimise în judecată două persoane fizice, fiu și tată, primul pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, iar tatăl pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două fapte),
Totodată, a fost trimisă în judecată firma S.C. SCHWANENSEE S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual,
Secretarul comunei Șcheia, Luminița Rîșca, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două fapte), – complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, – fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.
A mai fost trimis în judecată și Gheorghe Ionesi, consilier personal de primar de comună, în prezent consilier local, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
Totodată, au mai fost trimise în judecată alte două persoane fizice pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, tenativă și complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene,
Potrivit procurorilor DNA Suceava, în perioada 2011-2014, cele patru persoane fizice (autori sau complici), ar fi depus sau ar fi ajutat la depunerea la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), a mai multor documente false (adeverințe, contracte de concesiune, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau, în mod legal, în realitate. În același context, în cursul anului 2014, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a respins o cerere de plată din cauza unor neconcordanțe constatate între suprafețele menționate în documente și cele stabilite cu ocazia controlului administrativ pe teren.
O parte din acele documente ar fi fost întocmite sau puse la dispoziție de către inculpații Andriciuc Vasile, Rîșca Luminița și Ionesi Gheorghe, în calitățile menționate mai sus.
Prin aceste demersuri, solicitanții ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 541.532 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Andriciuc Vasile și Ionesi Gheorghe. De asemenea, a mai fost dispusă măsura popririi asupra sumelor de bani aflate în și cu care vor fi alimentate conturile bancare, deschise pe numele S.C. Schwanensee S.R.L. și a unuia dintre inculpați, persoană fizică.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză
Intră acum și în grupul de