Intră acum și în grupul de
Autorităţile sucevene au stabilit strategia de refacere a caselor şi infrastructurii afectate de inundaţii din judeţul Suceava, a declarat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, luni, după şedinţa Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. „Am numit echipe pentru reconstrucţia de case, cu responsabili pentru fiecare comună”, a precizat şeful deliberativului judeţean, arătând că au fost stabilite totodată şi responsabilităţile pentru refacerea infrastructurii de drumuri avariate de inundaţii.
Flutur a spus că a fost elaborat şi înaintat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care se solicită finanţare pentru refacerea de drumuri judeţene unde pagubele sunt estimate la 18 milioane de euro şi de drumuri comunale unde pagubele sunt evaluate la 25,8 milioane de euro. El a declarat că sunt necesare şi lucrări urgente de îndiguire şi închiderea breşelor din diguri pe râurile ce au produs pagube în ultima perioadă.
Preşedintele CJ a menţionat că s-au deschis fronturi de lucru pentru reconstrucţia de case în 19 localităţi şi că autorităţile aşteaptă în continuare transporturile de materiale de construcţii de la Guvern. „Am solicitat ciment şi alte materiale de construcţii de la Rezerva de stat”, a mai spus Flutur.
Intră acum și în grupul de