Si-a bagat copilul in spital


Intră acum și în grupul de

Inconştienţa unui părinte de 35 de ani din comuna Preuteşti a trimis direct pe masa de operaţie un băieţel de doar 8 ani.

După ce a fost în câteva vizite şi a consumat mai multe pahare cu alcool, bărbatul l-a urcat pe fiul său în maşină şi a plecat către casă. Într-o curbă uşoară la dreapta, în sensul de mers, şoferul încâlzit de licorile bahice, nu a adaptat viteza la condiţiile drumului, a derapat şi s-a izbit de capul unui pod.

Impactul a fost deosebit de puternic, autoturismul fiind proiectat în urma impactului într-o altă maşină, înmatriculată în Belgia, ce se afla parcată pe pod după care s-a oprit pe contrasens.

Băiatul de 8 ani, aflat pe bancheta din spate a fost scos din ghemul de fiare contorsionate în care s-a transformat maşina şi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava cu traumatism cranio-facial deschis, plagă zdrobită frontală dreapta, comoţie cerebrală şi multiple plăgi fiind supus imediat unei intervenţii chirurgicale.

De altfel şi şoferul a fost internat în spital, dar acesta necesită pentru vindecare doar 7 zile de spitalizare. În urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat un răspuns de 0,57 mg/l, alcool pur în aerul expirat.


Intră acum și în grupul de