Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava spune că doar rata de infectare din localități trebuie să fie criteriul după care se decide dacă orele de curs se fac în format fizic sau online: Condiționarea de rata de vaccinare de peste 60% din personalul școlii creează o discriminare fără precedent între angajații școlii și restul societății


Intră acum și în grupul de

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava acuză Guvernul de discriminare și spune că a creat o stare de nemulțumire în rândul angajaților din învățământul preuniversitar sucevean după apariția Ordinului comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 5338/2015 din 1 octombrie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

„Condiționarea desfășurării activităților din școli în format fizic dacă peste 60% din personalul angajat al școlii este vaccinat creează o discriminare fără precedent între angajații școlii și restul societății. Suntem singura categorie socio-profesională din România care trebuie să afișeze și actualizeze săptămânal rata de vaccinare a angajaților. Această măsură nu este deloc relevantă în contextul în care rata de infectare la nivelul unei localității este de sub 3 la o mie de locuitori”, se arată într-un comunicat al ASI Suceava.

Sindicaliștii suceveni se întreabă de ce trebuie să conteze procentul angajaților vaccinați dintr-o școală dacă în comunitatea respectivă nu sunt semnalate cazuri de infectări cu SARS-CoV-2.

„Apar situații discriminatorii în care elevii unei școli desfășoară cursuri în format fizic, iar elevii unei alte școli din aceiași unitate administrativ-teritorială desfășoară activitate în mediul online. Totodată sunt colegi care au trecut prin boală și nu au depășit limita celor 180 de zile de la depistarea infectării și ne întrebăm, de ce aceștia sunt ignorați atunci când se fac statistici?”, se mai întreabă sindicaliștii ASI Suceava.

ASI Suceava consideră că în aceste condiții, protestul părinților și al elevilor de la Liceul Tehnologic Marginea și de la Școala Gimnazială Milișăuți sunt cât se poate de justificate și atrage atenția că sunt semnale că astfel de proteste vor apare în zilele următoare și în alte comunități.

„Este foarte important să fim uniți cu toții indiferent că suntem părinți, elevi sau profesori pentru a determina guvernanții să renunțe la această măsură discreționară și ineficientă. Trebuie să se reevalueze decizia de a deschide unitățile de învățământ ținând cont doar de numărul salariaților vaccinați”, se menționează în comunicat.

Mai mult, ASI Suceava consideră că singurul criteriu care trebuie să decidă reluarea cursurilor în format fizic este rata de incidență la nivelul localității.

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a înregistrat, marți, o adresă la Instituția Prefectului – Județul Suceava, prin care a solicitat ca acest punct de vedere să fie transmis Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.


Intră acum și în grupul de