Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că lucrurile merg într-o direcție bună în ceea ce privește sistemul de încălzire din oraș mai ales că Suceava are cel mai mic preț din țară la gardul centralei.
El a arătat că politica UE este de renunțare la centralele de apartament și făcute centrale de cvartal, de condominii, ceea ce înseamnă tot sistem centralizat, iar Suceava este pe drumul cel bun.
Primarul a spus că municipiul Suceava vrea să continue investițiile în reabilitarea rețelei de distribuție și transport a energiei termice, costurile fiind evaluate la 78,7 milioane de euro, din care o sumă de 42 de milioane de euro pentru cartierul Burdujeni și 36 de milioane de euro în restul orașului.
Ion Lungu a menționat că sunt mai multe instrumente de finanțare pentru aceste investiții și că este posibil să se depună două proiecte, unul pentru cartierul Burdujeni și celălalt pentru restul orașului.
Primarul a mai spus că municipiul Suceava a făcut investiții de peste 100 de milioane de euro în reabilitarea rețelei de apă și canalizare, iar pentru termoficare suma totală este aproximativ aceeași și a amintit că până acum s-au făcut investiții pentru reabilitarea sistemului de transport și distribuție a agentului termic de circ 30 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 35 la sută din sistem.
Ion Lungu a arătat că există posibilități de finanțare atât prin PNRR, fonduri europene, prin Fondul de Mediu, pe Programul Operațional de Dezvolatre Durabilă și este convins că va reuși să obțină fondurile necesare ceea ce va permite ca municipiul Suceava să aibă un sistem civilizat de încălzire, cu centrală nouă, modernă și cu rețele reabilitate și cu un cost suportabil pentru populație.
„Îmi doresc ca într-o bună zi, cei care s-au debranșat de la sistemul centralizat, să vină de bunăvoie și să se branșeze înapoi. Avem nevoie de predictibilitate, să arătăm că pe o perioadă de ani nu se modifică prețul, serviciul este unul civilizat, nu sunt avarii și prețul este suportabil”, a declarat Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de