Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunțat că va fi organizată în data de 13 noiembrie o sesiune suplimentară a probei practice a examenului pentru permisul auto pentru candidații reprogramați din perioada iunie-octombrie.
Astfel, Prefectura Suceava arată că în perioada 23.06.2021 – 15.10.2021, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava s-au susținut doar parțial examinări la proba practică, la toate categoriile, din cauza numărului insuficient de examinatori. Din acest motiv, s-au înregistrat zilnic candidați care au fost reprogramați, unii dintre aceștia aflându-se în situația de a le expira termenul de valabilitate al dosarului.
Mai mult decât atât, intervalul de timp la care s-a ajuns între examinarea teoretică și cea practică a ajuns la 6 luni, respectiv luna mai 2022, precizează sursa citată.
În această situație a fost adoptată decizia de a se organiza o sesiune suplimentară de examinare la proba practică.
Astfel, prin Ordin al Prefectului județului emis în data de 10.11.2021, candidații care nu au putut susține proba practică de traseu în perioada 23.06.2021 – 15.10.2021 pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, D și E, au fost reprogramați pentru data de 13.11.2021.
Intră acum și în grupul de