Vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă recomandă turiștilor prudență în zona montană și spune că Salvamont Suceava este pregătit pentru sezonul de iarnă


Intră acum și în grupul de

Vicepreședinte CJ Suceava Niculai Barbă, coordonator Serviciul Salvamont din cadrul CJ Suceava, a atenționat, vineri, turiștii să abordeze cu prudență traseele montane din județ.

El a arătat că Salvamont Suceava s-a organizat și pregătit pentru sezonul rece și că pentru creșterea capacității de intervenție a Salvamont Suceava, prin hotărâre a CJ Suceava s-a decis suplimentarea statului de funcții cu două posturi de salvator montan mai ales că în ultima perioadă s-a dezvoltat turismul montat.

Vicepreședintele CJ Suceava a mai anunțat că urmează să fie efectuate în următoarea perioadă achiziții de echipamente și materiale necesare în activitatea Salvamont.

Niculai Barbă a spus că având în vedere apropierea sezonului de iarnă, Serviciul Public SALVAMONT Suceava a făcut mai multe recomandări pentru turiștii care doresc să abordeze traseele montane.

Astfel, turiștilor li se recomandă:

– să fie echipaţi corespunzător traseelor abordate (bocanci, parazăpezi, colțari – dacă este cazul, îmbrăcăminte de sezon, căciulă, mănuși, bețe de trekking etc), să aibă în vedere o alimentație și hidratare optime;

– să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitații etc) și să evite zona de creastă sau lipsită de vegetație în condiții de vizibilitate scăzută întrucât orientarea poate deveni dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de zăpadă;

– să urmărească buletinele nivometeorologice emise de ANM;

– să evite abordarea zonelor de jgheab sau urcarea pe aceste zone, unde se formează acumulări de zăpadă și cornișe la limita superioară;

– în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice;

– să ia în considerare că timpii de parcurgere ai unui traseu în condiții de iarnă se pot dubla față de timpii afișați pe tablele indicatoare și că în zona alpină chiar linia traseului poate fi diferită;

– să țină cont că, deși la altitudini mai mici zăpada poate lipsi, în zonele mai înalte, începând cu  1000 m, pot găsi un strat uneori consistent de zăpadă care poate fi viscolită și gheață.

Niculai Barbă a mai spus că pentru turiștii care nu au încă suficientă experiență în drumeții pe trasee montane, le sunt recomandate traseele ușoare cum ar fi pentru masivul Rarău, traseul Câmpulung Moldovenesc – Izvorul Alb – Rarău și traseul punct albastru Pârtia Rarău – Vf. Rarău sau pentru masivul Giumalău, traseul Rusca – Valea Rusca – cabana Giumalău – Vf. Giumalău, traseul bandă roșie pentru care recomandăm varianta de iarnă marcată cu neon orange începând cu zona de jnepeniș și traseul Chilia, punct roșu, aproximativ 4 ore din Pojorâta.

Vicepreședintele CJ Suceava a mai recomandat ca pentru accesul auto în zona montană autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante.

În funcție de situație, turiștii pot apele 112 – pentru situații de urgență care implică intervenția mai multor servicii de salvare, Salvamont (0725 826668 – Dispecerat Național Salvamont Brașov); sau

0745 313052 și 0724 212857 – Serviciul Public SALVAMONT Suceava – pentru informații privind zona montană.


Intră acum și în grupul de