Doar 30 la sută dintre sucevenii cu Covid internați în ATI au fost salvați. În ultimele zece săptămâni au murit 720 de suceveni cu Covid


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a transmis mai multe date statistice județene pentru perioada 1 septembrie – 11 noiembrie a.c., interval de timp care se suprapune peste valul IV al pandemiei COVID-19.

Astfel, de la 1 septembrie și până în 11 noiembrie au fost testate în județ un număr de 104.532 persoane, o medie zilnică de 1.452 de teste, fiind depistate cu infecție cu virusul SARS- CoV – 2 un număr de 12.233 persoane, respectiv o medie zilnică de 170 cazuri.

Dintre persoanele diagnosticate Covid-19, 720 au decedat (37,04% din numărul total al deceselor înregistrat de la începutul pandemiei, în medie 10/zi pentru perioada de referință), 69 dintre acestea nemaiajungând să fie tratate în spital.

Au fost internate în unitățile sanitare cu paturi din județ 3.251 pacienți cu afecțiunea COVID – 19,  în cazul a 147 de persoane (dintre care doar 9 vaccinate) fiind necesar tratamentul în cadrul ATI.

Din păcate, 70% dintre pacienții internați în ATI au pierdut lupta cu boala.

În ceea ce privește decesele survenite ca urmare a infectării cu virusul SARS- CoV – 2, mortalitatea se ridică la 5,88% raportat la numărul total al celor confirmați, 20% raportat la numărul cazurilor spitalizate și 30% raportat la numărul cazurilor medii și grave dintre pacienții spitalizați.


Intră acum și în grupul de