Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, joi, în ședință extraordinară în format restrâns la care au participat prefectul județului Alexandru Moldovan și cei doi subprefecți, Alexandru Salup și Daniel Prorociuc, vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, directorul executiv al DSP, Olivia Ioana Vlad însoțită de medicii epidemiologi Dana Costea, Cătălina Zorescu și Dinu Sădean, managerii și directorii medicali ai unităților spitalicești din județ, managerul general al SAJ Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, inspectorii șefi ai structurilor MAI (IPJ, IJJ, ISU).
Potrivit unui comunicat de presă, principalul punct dezbătut pe parcursul ședinței a constat în proiectul Planului județean de reziliență față de recrudescența COVID-19 la nivelul județului Suceava, având în considerare dimensionarea judicioasă a paturilor destinate acordării asistenței medicale de specialitate pacienților suspecți/confirmați COVID-19, precum și menținerea la un standard înalt a actului medical de specialitate în cazul patologiei non-COVID.
Astfel, acest plan, întocmit de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică Suceava împreună cu managerii și directorii medicali ai spitalelor din județ, cuprinde o serie de acțiuni și măsuri care vor fi adoptate funcție de situația epidemiologică existentă într-un posibil val V al pandemiei COVID – 19. Prefectura Suceava subliniază că planul realizat de către epidemiologii din cadrul DSP Suceava a avut la bază planurile de reziliență asumate de către managerii unităților sanitare din județ, cu respectarea unei distribuţii cât mai echitabile a cazuisticii între unităţile sanitare, luând în considerare atât infrastructura medicală, cât și resursa umană existente.
În acest sens, sunt prevăzute în proiectul de plan:
– creşterea numărului de paturi necesare asigurării asistenţei medicale pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, în mod etapizat, conform a trei scenarii, până la un număr total de 892 locuri;
– ordinea şi modalitatea în care cele șapte spitale (Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret) vor atinge progresiv numărul de paturi necesare pentru asigurarea asistenţei medicale pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, în funcţie de evoluţia epidemiologică (funcție de cele trei scenarii determinate de incidența calculată la 14 zile, la nivelul județului);
– propuneri privind necesarul de materiale de protecţie şi materiale sanitare, de medicamente, dispozitive medicale şi aparate medicale pentru asigurarea gestionării episodului de recrudescenţă a COVID-19;
– propuneri privind necesarul de personal medical şi modalităţile de asigurare a acestuia pentru asigurarea gestionării episodului de recrudescenţă a COVID-19.
„Pentru asigurarea respectării prevederilor Ordinului MS nr. 434/2021, a protocoalelor existente la nivelul județului care și-au dovedit eficiența, luând în considerare necesitatea exploatării infrastructurii existente în condiții de maximă siguranță pentru pacienți, prefectul județului a solicitat ca fiecare unitate spitalicească să transmită eventualele observații, modificări sau propuneri către DSPSV, urmând ca Planul județean de reziliență față de recrudescența COVID-19 la nivelul județului Suceava să fie supus aprobării în proxima ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, mai anunță Prefectura Suceava.
Totodată, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a subliniat faptul că planul vizează menținerea ordinii în sistemul sanitar județean prin instituirea unor proceduri de răspuns imediat în fața unor evoluții epidemiologice nedorite, fără a fi ignorată tratarea patologiilor non-COVID.
În acest sens, planul de combatere a valului cinci al pandemiei de coronavirus va asigura menținerea unei capacități de tratament a pacienților non – COVID în scopul gestionării urgențelor medicale și în ipoteza scenariului trei, moment în care vor fi operaționalizate numărul maxim de paturi.
Prefectul județului a mulțumit atât reprezentanților DSP Suceava pentru realizarea acestui plan etapizat, cât și conducerilor spitalelor din județ pentru deschiderea și implicarea manifestate, apreciind totodată consensualitatea tuturor reprezentanților unităților medicale județene.
„Gestionarea coordonată a resurselor tuturor unităților sanitare din județ, în vederea utilizării lor la maximă capacitate în interesul cetățenilor, este modalitatea prin care putem răspunde cât mai bine din punct de vedere medical unor posibile provocări în perioada următoare”, a concluzionat Moldovan.
Intră acum și în grupul de