Primul mare proiect pe POR a fost inaugurat in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Primul proiect de mare anvergură de infrastructură rutieră din judeţul Suceava, finalizat prin Programul Operațional Regional (POR) în regiunea de dezvoltare nord-est şi anume drumul județean care face legătura între localităţile Salcea-Verești-Roșcani a fost recepționat joi de președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (PDL). Cu această ocazie, şeful executivului judeţean sucevean a anunțat că în foarte scurt timp va mai fi inaugurat un alt drum județean finanțat prin POR.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a recepționat lucrările la drumul județean Salcea-Verești-Roșcani, care are o lungime de peste 22 de kilometri şi care a fost modernizat pe o porţiune de aproximativ 18 kilometri, în urma unui proiect finanțat prin POR şi care a însemnat cheltuirea a peste 9,3 milioane de lei. Şeful CJ Suceava a spus că acesta este primul proiect de infrastructură rutieră finanțat prin POR și finalizat, menționând că investiția vine în sprijinul a aproximativ 30.000 de locuitori din Salcea, Verești, Fântânele și Liteni, fiind un drum de tranzit.

Gheorghe Flutur, care a şi condus un microbuz pe acest traseu pentru a vedea cum au fost executate lucrările, a spus că drumul este bun, dar i-a atras atenția constructorului să curețe șanțurile de scurgere. Localnicii i-au spus lui Flutur că acest drum le este folositor, dar au avertizat că traseul a început să fie deja folosit de autovehicule de mare tonaj în condițiile în care alte trasee sunt blocate după ce poduri peste râurile Suceava și Siret au fost afectate de inundații și că în aceste condiții casele vor fi afectate.

Flutur le-a spus localnicilor că urmează să fie reparate podurile, dar că va fi introdusă și o restricție de tonaj pentru traseul în cauză. ”Urgențele sunt podurile”, a explicat Gheorghe Flutur care a adăugat că autoritățile sucevene fac eforturi pentru a obține finanțare pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații.

El a mai anunțat că pe lângă acest drum, va fi recepționat în curând un alt proiect finanțat prin POR, drumul județean Dărmănești-Calafindești-Negostina. Totodată, Fluture a spus că în urma discuțiilor pe care le-a avut la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului va fi asigurată finanțare și pentru drumul Mănăstirea Humorului-Sucevița, pe traseul fostului drum din perioada administrației austriece în Bucovina ce făcea legătura între aceste mănăstiri. El a arătat că acest drum are o importanță turistică deosebită, fiind ”un proiect strategic”.


Intră acum și în grupul de