Prefectura Suceava susține că la examenul pentru permisul auto continuă eforturile de a reduce decalajul între proba teoretică și cea practică


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, marți, că în cadrul eforturilor depuse de către Instituția Prefectului în vederea reducerii decalajului existent între momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului de conducere auto, luni  avut loc o sesiune de examinare care a beneficiat de aportul a 5 examinatori din județul Botoșani.

Aceștia au venit în sprijinul celor trei examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava.

Pe parcursul sesiunii de examinare au susținut proba practică un număr de 78 candidați.

Prefectura Suceava precizează că în perioada 02-03-12.2021, examinatorii din cadrul S.P.C.R.P.C.I.A. Suceava vor fi sprijiniți la proba de traseu de 8 colegi din cadrul structurii similare din județul Bacău.

În ultimele săptămâni au fost susținute mai multe sesiuni speciale ale probei de traseu pentru candidații suceveni în condițiile în care decalajul între proba teoretică și cea practică a depășit șase luni din cauza numărului mic de examinatori din județul Suceava care au fost sprijiniți de examinatori din alte județe.


Intră acum și în grupul de