Intră acum și în grupul de
Un sucevean de 38 de ani se află în atenţia poliţiştilor după ce a preferat să devină un mic comerciant pe propriile picioare în loc să livreze marfa dată către distribuţie de firma la care era angajat.
Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al poliţiei Suceava, inspector principal Alin Botezatu “la propunerea IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluţia de începe a urmăririi penale faţă de Daniel L. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi abuz de încredere”.
Concret, pe data de 17 mai anul acesta bărbatul a fost angajat de o societate comercială din municipiul reşedinţă de judeţ ca şofer livrator. Maşina a fost încărcată cu marfa cerută de magazinele din oraş şi predată omului doar că acesta chiar a doua zi a uitat să livreze bunurile primite, ba mai mult şi le-a însuşit iar apoi a plecat liniştit cu telefonul primit de la firmă abandonând camionul în apropierea Gării de Nord Suceava.
Acum poliţiştii îăncearcă să-l găsească pe “micul întreprinzător” şi să recupereze dacă se mai poate o parte din paguba de peste 13.600 de lei lăsată în urmă de acesta.
Intră acum și în grupul de