VIDEO//Protest la Suceava în sprijinul familiei Furdui căreia Protecția Copilului din Germania i-a preluat cei șapte copii. Cazul este asemănător cu cel prin care a trecut familia Bodnariu în Norvegia


Intră acum și în grupul de
Amplu protest la Suceava pentru familia FURDUI

Amplu protest la Suceava pentru familia FURDUI

Publicată de NewsBucovina.ro pe Sâmbătă, 4 decembrie 2021

Numeroase persoane participă, sâmbătă, la un protest în centrul municipiului Suceava în sprijinul familiei Furdui căreia, în 26 aprilie 2021, fără o avertizare prealabilă, Protecția Copilului din Germania (Jungendamt) i-a preluat cei șapte copii.

Camelia si Petre Furdui sunt doi tineri români care s-au cunoscut în Spania, s-au căsătorit, iar ulterior, în 2012, s-au stabilit în Germania, el lucrând în domeniul instalațiilor și al amenajărilor interioare.

Dumnezeu i-a binecuvântat în tot acest timp cu șapte copii frumoși, veseli și sănătoși: David – 15 ani, Naomi – 14 ani, Estera – 13 ani, Natalia – 12 ani, Ruben – 11 ani, Albert – 9 ani, Lea – 1 an.

Au trăit fericiți, în spiritul principiilor creștine, cu respect și dragoste față de Dumnezeu și semeni, fiind o familie echilibrată, educată, manierată, lipsită de abuzuri sau excese.

Protecţia Copilului a aflat că familia Furdui merge săptămânal la biserică și li s-a conturat un profil de oameni „extrem de religioşi care nu le oferă copiilor acces la toate subiectele relevante din societate”.

Protest la Suceava in sprijinul familiei Furdui

Protest la Suceava in sprijinul familiei Furdui căreia Protecția copilului din Germania i- a preluat cei 7 copii

Publicată de NewsBucovina.ro pe Sâmbătă, 4 decembrie 2021

Protestatarii consideră că statul german face un abuz în acest caz la fel ca cel din urmă cu patru ani din Norvegia când Barnevernet, organizația de protecție a copiilor, a preluat copiii familiei Bodnariu.

Norvegia a fost condamnată deja de CEDO pentru cazuri de preluare forțată și abuzivă de la părinți a copiilor lor de către Barnevernet, fiind vorba de 13 condamnări în decurs de doi ani pentru încălcarea articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului- protecția dreptului la viață privată și de familie.

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, cât și a Convenției Internaționale a Drepturilor Copilului, statului nu i se permite să dezmembreze familia naturală decât în circumstanțe extreme și pe motive bine întemeiate.

De aceea, protestatarii consideră că în cazul familiei Furdui, confiscarea copiilor în 26 aprilie 2021 reprezintă o acțiune abuzivă și ilegală.


Intră acum și în grupul de