Intră acum și în grupul de
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, prin Laboratorul BK – Biologie Moleculară a fost selectat pentru a beneficia de dotarea cu un echipament performant pentru detectarea tuberculozei latente la pacienții din județul Suceava, anunță unitatea spitalicească.
Sursa citată arată că în baza analizei realizată la nivelul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, prin consultarea Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei (PNPSCT), Laboratorul BK al Spitalului Județean de Urgență „Sf. loan cel Nou” Suceava a fost selectat pentru a fi partener în proiect.
Laboratorul BK-Biologie Moleculară este unul dintre cele opt laboratoare selectate la nivel național.
Potrivit sursei citate, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta București implementează în perioada aprilie 2020- decembrie 2023 proiectul “Consolidarea controlului tuberculozei în România prin implementarea strategiei WHO END TB 2016-2020”, Contract nr. 1698/29.04.2020 finanțat de Ministerul Sănătății, în baza Mecanismului Financiar SEE 2014-2021.
În cadrul proiectului 15.000 de persoane vor fi testate prin tehnici moderne, utilizând echipamente pentru detectarea tuberculozei latente puse la dispoziție de către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București.
„Includerea Spitalului Județean de Urgență „Sf. loan cel Nou” Suceava în proiect este benefică pentru populația județului, mai ales în condițiile creșterii numărului de cazuri nou diagnosticate de tuberculoză”, se arată în comunicat.
Colaborarea cu managerul de proiect va fi realizată de către coordonatorul județean al PNPSCT, dr. Mirela Grămadă și dr. Roxana Filip, medic primar laborator clinic, formator național numit de Ministerul Sănătății pentru tuberculoză, menționează sursa citată.
Intră acum și în grupul de