Cele două propuneri de subprefect de Suceava vor fi votate de PSD în Biroul Permanent Județean. Ioan Stan: Vor fi persoane cu pregătire și experiență în administrație


Intră acum și în grupul de

Conducerea Județeană a PSD Suceava se va întruni sâmbătă pentru a decide prin vot cele două persoane care vor fi propuse pentru a ocupa funcțiile de subprefect de Suceava.

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat pentru News Bucovina că a fost convocat pentru sâmbătă Biroul Permanent al organizației județene PSD Suceava care va discuta și vota, între altele, propunerile pentru cele două funcții de subprefect.

Stan a spus că el nu va are în prezent nicio propunere și că așteaptă ca acestea să fie făcute din rândul membrilor BPJ sau al celor care își doresc să ocupe funcțiile.

Propunerile care vor fi prezentate în BPJ vor fi discutate și votate.

„Vor fi oameni care îndeplinesc condițiile funcției, cu experiență în administrație”, a subliniat Ioan Stan.

În urma negocierilor în cadrul coaliției de guvernare, PNL a obținut funcția de prefect de Suceava, funcție în care va fi menținut actualul prefect Alexandru Moldovan, în timp ce PSD a obținut cele două funcții de subprefect.


Intră acum și în grupul de