Prefectul Alexandru Moldovan a cerut anchetă în cazul angajării la Primăria Vatra Moldoviței a unei funcționare, membru al TNL Suceava, care ar fi fost apoi detașată la Garda de Mediu București


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat, marți, că a solicitat verificări în cazul detașării unui funcționar public din cadrul Primăriei comunei Vatra Moldoviţei la Garda Naţională de Mediu Bucureşti.

Potrivit primelor verificări ale situației, s-a stabilit că prin Dispoziţia primarului comunei Vatra Moldoviţei nr. 76 din 28.06.2021 s-a constituit comisia de concurs și comisia de contestaţii pentru ocuparea funcţiei publice de inspector debutant în cadrul compartimentului protecţia mediului din aparatul de specialitate al primarului comunei Vatra Moldoviţei.

Prefectura arată că în ceea ce privește organizarea concursului Primăria Vatra Moldoviței a înştiinţat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici fiind respectate termenele şi procedurile prevăzute de Codul administrativ.

Totodată, se menționează că din comisii nu au făcut parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului desemnaţi de către  A.N.F.P., pentru că autoritatea publică locală organizatoare s-a prevalat de dispozițiile unui articol din Codul administrativ conform căruia: „pentru concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie autoritatea sau instituţia publică organizatoare poate solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici desemnarea unui reprezentant pentru a face parte din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluţionare a contestaţiilor, odată cu transmiterea înştiinţării.”

Verificările au stabilit că prin Dispoziţia primarului comunei Vatra Moldoviţei nr. 118 din 16.08.2021, în baza raportului final al concursului nr. 7311/16.08.2021, a fost numită doamna Cenuşă Mariana în funcţia publică de inspector debutant în cadrul compartimentului protecţia mediului din aparatul de specialitate al primarului comunei Vatra Moldoviţei, fiind respectate termenele şi procedurile prevăzute de Codul administrativ.

 Dispoziţia primarului comunei Vatra Moldoviţei nr. 118 din 16.08.2021 este avizată pentru controlul financiar preventiv.

  Până în prezent, nu au fost comunicate şi înaintate către prefectul județului Suceava dispoziţii ale primarului comunei Vatra Moldoviţei privind modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public Cenuşă Mariana (detaşare, transfer, etc.).

„Au fost solicitate relaţii atât de la Primăria comunei Vatra Moldoviței, cât şi de la Garda Naţională de Mediu Bucureşti, dacă funcţionarul public în cauză a fost transferat/detaşat de la Primărie la Garda de Mediu şi actele administrative emise în acest sens, dacă este cazul.   În funcție de răspunsurile primite la solicitările efectuate, vor fi dispuse, cu celeritate, măsurile ce se impun”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Un reporter Recorder care a prezentat și alte cazuri de detașări de la Primăria Vatra Moldoviței la Apele Române, caz în care primarul a fost trimis în judecată de DNA pentru obținerea de foloase necuvenite, abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, a anunțat, luni, că Mariana Cenușă, membră a organizației de tineret a PNL Suceava, a ajuns în noiembrie la București, la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu- primind funcția de consilier achiziții publice.

Acesta susține că pentru a nu da concurs, Mariana Cenușă a fost anterior angajată fix la primăria Vatra Moldoviței, județul Suceava, și adusă în Capitală prin detașare folosind același traseu pentru care procurorii DNA au trimis în judecată conducerea Primăriei Vatra Moldoviței.

„Nu am mai apucat să începem filmările pentru că, odată ce s-a aflat că noi ne interesăm de traseul profesional al noii consiliere în achiziții publice, aceasta a fost invitată să își facă bagajele cu explicația: „A aflat Recorder de tine””, a precizat reporterul Recorder.

Istoria unui subiect Recorder care a picat.„Pleacă! A aflat Recorder de tine!”. Asta i s-a transmis domnișoarei din…

Publicată de Alex Nedea pe Luni, 20 decembrie 2021

Intră acum și în grupul de