Intră acum și în grupul de
La acest moment, schema de ajutor de stat destinată HoReCa se afla în plin proces de efectuare a plăților, proces demarat în data de 17.12.2021 către beneficiarii care au optat ca plata să fie efectuată în conturile de subvenții ale Trezoreriei Statului.
“Avem ca obiectiv clar ca până la finalul anului 2021 să putem achita către beneficiari toate granturile aferentei schemei de stat pentru industria HoReCa prevăzute în limita de 1 miliard de lei. Subliniez că Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este un partener al celor care au aplicat pentru această măsură, pe care îi încurajez să aibă în vedere demararea tuturor procedurilor operaționale astfel încât sumele să ajungă cât mai repede în conturile bancare indicate, conform prevederilor contractuale. Totodată, cheltuirea de către beneficiari a granturilor are prevederi stricte, iar colegii din minister vor urmări cu mare atenție modalitatea de utilizare a banilor.” a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului reamintește beneficiarilor că pentru a putea intra în posesia granturilor au obligația de a deschide cont distinct, destinat programului, la banca pentru care au optat în formularul de înscriere.
De asemenea, beneficiarii că au obligația menținerii activității pe o perioadă de minim 6 luni de la data primei plăţi sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro. Totodată, se impune achitarea cu prioritate a obligațiilor fiscale către bugetul central, iar până la finalul perioadei de monitorizare, în urma achitării obligațiilor fiscale către bugetul central, beneficiarul are obligația de a încărca în aplicația electronică certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor și dovada plății.
Conform articolului 43, alin. (1) din OUG 77/2014, beneficiarul unei măsuri de ajutor de stat sau de minimis are obligația păstrării unei evidențe a informațiilor despre ajutoarele primite pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică. Această evidență trebuie să conțină informațiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.
Intră acum și în grupul de