Intră acum și în grupul de
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a două asistente medicale în cadrul Centrului de Vaccinare, amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, Pompilia Tomofei, și Henriette-Raluca Berge, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, luare de mită în formă continuată, acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, a unei angajate a Spitalului Municipal Mangalia, Elena Daniela Vlădoi, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, trafic de influență, în formă continuată, dare de mită (două fapte comise în formă continuată), instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată), dar și trei persoane fizice, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, dare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual și spălare a banilor, săvârșite în forma autoratului, complicității și a instigării.
Procurorii anticorupție suceveni au investigat modalitateai în care peste 100 de persoane majoritatea din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat.
Concret, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 2021, asistentele medicale Timofei Pompilia, Berge Henriette – Raluca, din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia și ceilalți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti – Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate.
Ulterior la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obțină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 și 250 de euro, în funcție de starea materială a clienților.
Procurorii DNA Suceava arată că un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare.
Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc.
Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări, susțin procurorii.
DNA Suceava a stabilit că legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de Vlădoi Elena Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente, iar pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie 2021 la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro.
În acest caz se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Dosarul penal urmează să fie înaintat, miercuri, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Intră acum și în grupul de