Intră acum și în grupul de
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va participa în perioada 31 decembrie-2 ianuarie 2022, cu efective suplimentare de jandarmi, care vor acționa independent și în cooperare, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică la activitățile care se vor desfășura în spațiul public, anunță IJJ Suceava.
Astfel, în 31 decembrie, jandarmii suceveni vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor care aleg să participe la manifestările cultural-artistice din Suceava, Gura Humorului și Dolhasca, pentru ca aceștia să se bucure în siguranță de tradițiile și obiceiurile zonei.
Totodată, se va acorda o atenție sporită evenimentelor organizate în spațiul public cu ocazia „Revelionului 2022”.
„Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite pe timpul desfășurării acestora, jandarmii recomandă tuturor participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine, să manifeste înțelegere față de măsurile luate și să evite conflictele de orice natură”, arată IJJ Suceava.
Pe timpul evenimentelor specifice organizate în aer liber, prilejuite de trecerea în Noul An, precum și în toate zonele aglomerate, pentru evitarea îmbolnăvirilor și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea corespunzătoare a măștii de protecție.
„Atragem atenția asupra pericolului pe care îl pot reprezenta articolele pirotehnice. Utilizarea acestora poate provoca vătămarea gravă a persoanei care le folosește sau a celor din jur. Pentru a preveni producerea unor accidente grave, este recomandat ca articolele pirotehnice să fie utilizate în mediu securizat și de către personal specializat. De asemenea, reamintim tuturor faptul că în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an”, atenționează IJJ Suceava.
Totodată și jandarmii din cadrul Posturilor Montane vor fi la datorie în stațiunile montane, pe traseele turistice și în proximitatea pârtiilor, pentru acordarea de sprijin persoanelor care se află în dificultate, pentru menținerea ordinii publice, respectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
„Dacă aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să apelați la numărul unic de urgență 112, jandarmii sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune!”, a transmis IJJ Suceava.
Intră acum și în grupul de