Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a explicat în cadrul rubricii Răspunsul Ierarhului motivele pentru care s-au scumpit lumânările de la 1 leu la 1,50 lei după ce un credincios a atenționat că această scumpire va determina ca oamenii să cumpere mai puține lumânări sau să folosească alt tip de lumânări decât cele produse de Arhiepiscopie.
„Am constatat cu profundă tristețe scumpirea lumânărilor mici de la 1 leu la 1.50 lei. De cele mari nu mai vorbesc cât au crescut. Oamenii în zonă muncesc toată vara să facă fân și îngrijesc animalele, iar pe un litru de lapte iau 1 leu. La București o lumânare mică costă 0.50 bani și nu s-au scumpit. Nu știm care este graba scumpirii lumânărilor și motivul, dar vă rugăm să coborâți prețul măcar la 1 leu, cum au fost înainte, altfel oamenii vor cumpăra mai puține sau vor aprinde lumânări din comerț mult mai ieftine. Vă rugăm să vă implicați personal și să ajutați persoanele vulnerabile să poată cumpăra lumânări la un preț accesibil”, a transmis credinciosul.
În răspuns, IPS Calinic spune că scumpirea lumânărilor a fost aprobată de către Permanența Consiliului Eparhial, având ca argument principal scumpirea materiei prime cu 100% și a energiei electrice cu 200%. „Cât privește prețul unei lumânări având această dimensiune și acest gramaj, făcând comparație cu alte eparhii din țară, vă aducem aminte că prețul de 1 leu pentru o lumânare, cum a fost până nu de mult, constituie o situație propusă și aprobată în anul 2015, când realitatea economică în societate era alta”, a menționat ierarhul.
IPS Calinic recunoaște că puterea de cumpărare în societatea de astăzi a scăzut într-adevăr foarte mult, salariile și pensiile a crescut cu 10%, iar prețurile s-au dublat.
„Credincioșii Bisericii noastre, care până acum ceva vreme cumpărau trei lumânări, acum vor putea cumpăra doar două lumânări, păstrând astfel o bună rânduială în biserică”, a mai arătat arhiepiscopul.
IPS Calinic a anunțat că a făcut deja primele demersuri și că urmează să se amenajeze, în viitorul apropiat, un nou atelier și o nouă fabrică de producere a lumânărilor și că astfel, se vor putea oferi spre vânzare mai multe tipuri de lumânări și la prețuri accesibile.
„Momentan, fabricarea lumânărilor în eparhia noastră se face într-un atelier cu o mașină mai învechită ca tehnologie și printr-un efort deosebit al maicilor de la Mănăstirea Cămârzani, cărora le aducem mulțumiri”, a concluzionat IPS Calinic.
Intră acum și în grupul de