Peste 300 de kilograme de materiale pirotehnice au fost confiscate doar joi de polițiștii suceveni în Suceava, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Polițiștii și jandarmii suceveni au acționat, joi,  în sistem integrat pentru prevenirea actelor ilicite în domeniul comercializării, deținerii și transportului materialelor pirotehnice.

Astfel, în cadrul Acțiunii Foc de Artificii, polițiștii și jandarmii au efectuat controale și verificari la unități economice și persoane fizice și au pus în executare mandate de percheziție pentru locații unde erau deținute ilegal articole pirotehnice.

În urma acestor acțiuni s-au confiscat peste 10.000 de articole pirotehnice în greutate de peste 300 kg.

Polițiștii și jandarmii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la respectarea legislației în domeniul utilizării și comercializării articolelor pirotehnice in aceasta perioadă, copiii fiind cei mai vulnerabili și mai expuși riscurilor de vătămare.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi, în cadrul Planului de acţiune în sistem integrat poliție – jandarmi pentru prevenirea și combaterea evenimentelor negative în zona municipiului Vatra Dornei – ,,Foc de artificii 2021”, în zona pieței agroalimentare de pe raza municipiului a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 ani, care oferea spre vânzare articole pirotehnice, pe care le avea depozitate într-un microbuz.

               În urma controlului a fost ridicată în vederea confiscării, cantitatea de 18 kg de articole pirotehnice, deținute și comercializate ilegal.

               În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de “orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Tot joi, lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava au surprins în flagrant, în apropierea Pieței Agroalimentare din mun. Câmpulung Moldovenesc, pe un barbat de 52 ani din mun. Câmpulung Moldovenesc, persoană neautorizată pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, care oferea spre vânzare un număr de 975 de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F3, în cantitate de 40 de kilograme.

     În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.

Articolele pirotehnice menţionate au fost indisponibilizate în vederea continuării  cercetărilor.

De subliniat este că joi în baza informaţiilor deținute cu privire la depozitarea ilegală a unei cantități mari de articole pirotehnice a fost obținut și pus in aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava, în incinta Complexului Comercial Bazar din Suceava.  În interiorul unui chioșc metalic, au identificat un număr de 56 baterii artificii din categoriile F2 și F3, precum și un număr de 8151 articole pirotehnice, din categoria P1, în greutate totală de 265 de kilograme și în valoare de aproximativ 21.500 de lei.

  Cercetările vor fi continuate în vederea tragerii la răspundere a făptuitorilor sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.


Intră acum și în grupul de