Intră acum și în grupul de
Toate efectivele specializate în acţiunile de stingere a incendiilor forestiere de pe raza judeţului Suceava au fost puse în alertă de grad zero, iar autorităţile judeţene monitorizează cu mare atenţie orice situaţie care poate deveni un dezastru în fondul forestier sucevean.
Starea de alarmă a fost declanşată în urma situaţiei înregistrate în Rusia, unde sute de mii de hectare de pădure au fost transformate în scrum, iar incendiile izbucnite în zonele forestiere par de neoprit de către autorităţile de acolo.
În plus, pe adresa prefecturii judeţului Suceava a venit în weekend o adresă prin care ţara vecină din nordul României solicită tot suportul şi ajutorul posibil în monitorizarea fondului forestier şi stingerea din faşă a posibilelor focare ce pot să apară în codrii judeţului Suceava şi în apropierea frontierei cu Ucraina.
În acest sens, pe parcursul zilei de marţi, în localitatea Sadău, a avut loc un amplu exerciţiu de pregătire a forţelor specializate în lupta împotriva incendiilor forestiere.
La simulare au participat peste 70 de pompieri militari, ajutaţi de circa 50 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Suceava şi 30 de jandarmi şi poliţişti de frontieră.
Conform declaraţiilor oferite de şeful ISU “Bucovina” Suceava, col. Ion Burlui, “locaţia pentru desfăşurarea aplicaţiei a fost aleasă special în apropierea liniei de frontieră pentru problemele pe care le ridică, probleme atât din punct de vedere al formei de relief cât şi al greutăţii transportului apei în zona de incendiu”.
Întreaga acţiune a fost comandată de prefectul judeţului, Sorin Arcadie Popescu, care este şi şeful Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cu doar 24 de ore înainte şi nu la distanţă de câteva luni, cum se obişnuia până acum la astfel de operaţiuni. Cu toate acestea, se pare că nu au fost prea multe obiecţiuni după cum a demonstrat şi directorul Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu.
“Până acum, astfel de acţiuni erau programate cu câteva luni înainte, dar acum ne-am trezit că în 24 de ore trebuie să fim gata. A fost un volum mare de muncă dar cred că, pe lângă micile imperfecţiuni inerente unei astfel de acţiuni, ne-am descurcat cu brio şi a fost un exerciţiu bun pentru noi să vedem cât de repede ne putem mobiliza în situaţii de urgenţă. În ultimii 20 de ani, în judeţul nostru nu s-au înregistrat incendii la coronamentul pădurilor, dar Doamne fereşte de aşa ceva atât timp cât discutăm de o suprafaţă de aproape 75% dintre păduri acoperită cu conifere care sunt expuse incediilor foarte greu de stăpânit”, ne-a declarat Miheţiu, care a ţinut să amintească faptul că judeţul Suceava este supus tot timpul ameninţărilor de acest fel doar dacă ar fi să ne referim la suprafaţa împădurită şi accesibilitatea în astfel de zone.
Prefectul judeţului a urmărit cu mare atenţie orice greşeală făcută în timpul exerciţiului, totul urmând a fi înregistrat într-un raport pe care toate forţele participante la aplicaţie îl vor primi pentru a vedea unde mai trebuie să se lucreze.
“Bogăţia pe care trebuie să o apărăm este foarte mare, iar noi trebuie să fim gata oricând pentru a interveni prompt. Nu ne permitem să lăsăm pradă focului nici măcar un metru pătrat de pădure, tocmai de aceea văzând ce se întâmplă în Europa şi temperaturile ce se preconizează pentru luna august ne-au determinat să ne pregătim permanent”, ne-a declarat la faţa locului Sorin Popescu.
În acelaşi timp, autorităţile trag un semnal de alarmă cu privire la comportamentul locuitorilor atunci când ies la iarbă verde sau la o plimbare prin pădure, rugându-i pe toţi ca în timpul excursiilor să fie foarte atenţi pe unde aruncă deşeurile. “Fiecare om ia cu dânsul o sticlă cu apă pe care poate a aruncat-o în locurile special amenajate sau nu, iar acum acea sticlă sau orice material din plastic sau hârtie aruncat la întâmplare poate deveni sub razele puternice ale soarelui o posibilă sursă de producere a unui incendiu forestier”, a conchis prefectul judeţului.
Intră acum și în grupul de