Medicul sucevean Tiberius Brădățan revine în conducerea Ministerului Sănătății


Intră acum și în grupul de

Medicul urgentist sucevean Tiberius Brădățan a revenit în conducerea Ministerului Sănătății, fiind numit de premierul Nicolae Ciucă în funcția de secretar de stat.

Biroul Permanent Județean al PSD Suceava a votat în ultima ședință a anului trecut ca Tiberius Brădățan să fie propunerea organizației sucevene pentru a ocupa această poziție guvernamentală.

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat pentru News Bucovina că dr. Tiberius Brădățan este un specialist cu experiență care a mai ocupat funcția de secretar de stat în Minsterul Sănătății.

„Doctorul Brădățan a mai fost secretar de stat, a fost și director medical al Spitalului Județean Suceava și este un profesionist. Mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu pandemia de Covid-19 cred că în conducerea Ministerului Sănătății trebuie să fie specialiști cu experiență, iar dr. Tiberius Brădățan este unul dintre ei”, a spus senatorul Ioan Stan.

Tiberius Brădățan, este medic primar în medicina de urgență, a fost subsecretar de stat și apoi secretar de stat în Ministerul Sănătății în guvernarea PSD 2016-2019, iar până în mandatul 2012-2016 a fost directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava.


Intră acum și în grupul de