Asociația Bucovina Curată lansează o petiție prin care cere ministrului Mediului să oprească procedura de autorizare pentru depozitul ecologic de deșeuri Pojorâta


Intră acum și în grupul de

Asociația Bucovina Curată a anunțat, joi, că a lansat o petiție, prin platforma declic.ro prin care solicită ministrului Mediului să oprească procedura de autorizare pentru depozitul ecologic de deșeuri Pojorâta.

Potrivit unui comunicat al asociației semnat de Aristide Maxim Samuilă, autoritățile județene din Suceava doresc să pună în funcțiune, cu absolut orice preț, groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș. Și se susține că CJ Suceava împreună cu APM Suceava fac încă un pas spre un dezastru ecologic ireversibil, în inima Bucovinei respectiv autorizarea gropii de gunoi după organizarea unei consultări publice de fațadă în vederea eliberării autorizației integrate de mediu, tocmai la Vatra Dornei, la mai bine de 20 de km de zona direct afectată, satul Valea Putnei (com. Pojorâta), respectiv satul Mestecăniș (com. Iacobeni).

„Asociația Bucovina Curată consideră că Pasul Mestecăniș este un loc mult prea frumos pentru a fi distrus de gunoaie menajere, substanțe cancerigene și zoaie rezultate din deșeuri care vor contamina tot: oamenii, animalele domestice și sălbatice, fructele de pădure, laptele untul, smântâna și brânzeturile alese, apele și păstrăvii care ajung pe masă, aerul pe care îl vor respira localnicii și turiștii cazați la pensiunile din zonă”, se arată în comunicat.

Aristide Maxim Samuilă reamintește că la sfârșitul anului 2021, a propus factorilor decidenți – Agenția pentru Protecția Mediului Suceava și Președintele Consiliului Județean Suceava – oprirea procedurii de eliberare a autorizației integrate de mediu și amânarea acestei dezbateri până la finalizarea cercetărilor Direcției Naționale Anticorupție și pronunțarea instanței în toate spețele din „Dosarul Mestecăniș”., dar fără să fi avut vreun ecou.

„De aceea, Asociația Bucovina Curată a lansat o petiție prin care cere Ministerului Mediului și Președintelui Consiliului Județean Suceava să oprească procedura de autorizare a gropii și să amâne consultarea publică de fațadă de la Vatra Dornei din 02 februarie 2022, până la finalizarea cercetărilor DNA și pronunțarea instanțelor în toate dosarele împotriva autorităților abilitate. De asemenea, orice consultare publică ce are în vedere eliberarea autorizației integrate de mediu trebuie organizată în localitatea din zona direct afectată – sat Valea Putnei, comuna Pojorâta, acolo unde Consiliul Județean Suceava a construit depozitul de deșeuri”, se menționează în comunicat.

Asociația reamintește că în data de 13 mai 2021, procurorul ierarhic superior DNA a dispus redeschiderea urmăririi penale după ce a apreciat ca întemeiată una dintre plângerile împotriva soluției de clasare pe care unul dintre membrii asociației, ing. Aristide Maxim-Samuilă, a transmis-o către DNA în data de 26 martie 2021.

       „De peste 8 ani încercăm să convingem instituțiile abilitate, organele de cercetare penală și instanțele de judecată că amplasarea gropii de gunoi în pasul Mestecăniș este o crimă împotriva naturii și oamenilor. Sunt mai bine de 13 ani de când lupt alături de comunitatea locală și apropiați împotriva construcției gropii de gunoi în pasul Mestecăniș. Dosarul de la DNA care a ajuns la Tribunalul Suceava are în spate peste 8 ani de acțiuni dificile în justiție, și peste alte 9 dosare în instanță împotriva autorităților abilitate, locale și județene din Suceava, Iași și Bacău.”, a declarat Aristide Maxim-Samuilă, cofondator al Asociației Bucovina Curată.

Cei interesați pot susține petiția Asociaței Bucovina Curată la adresa https://campaniamea.declic.ro/petitions/opriti-eliberarea-autorizatei-integrate-de-mediu-pentru-groapa-de-gunoi-din-pasul-mestecanis


Intră acum și în grupul de