Intră acum și în grupul de
Patru adulţi şi şapte copii au trecut prin momente de groază după ce au rămas blocaţi pe munte în timp ce se îndreptau spre vârful Rarău.
Atât adulţii cât şi copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani sunt din judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani şi au încercat pe parcursul zilei de miercuri să ajungă pe vârful Rarău. Grupul a pornit pe cursul unui fir subţire de apă, pe un traseu montan marcat. Traseul este unul destul de dificil, iar ora târzie aleasă pentru plecare a făcut ca în jurul orelor 20:00 turiştii au rămas blocaţi pe porţiunea dintre Valea Caselor şi o zonă formată din stânci impresionante ca dimensiuni şi formă cunoscută sub denumirea de Moara Dracilor.
Mai mult spaima copiilor s-a accentuat după ce a început o ploaie puternică, nivelul apei, pe firul căreia este traseul, crescând şi făcând imposibilă coborârea. Imediat, adulţii au sunat la 112 solicitând ajutorul pompierilor şi a salvamontiştilor.
Pentru salvarea celor 11 persoane au fost mobilizaţi 10 pompieri aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, trei jandarmi şi 4 salvamontişti.
“Intervenţia a fost una destul de dificilă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Ioana – Alexandra Istrati, care a adăugat că “salvatorii au asigurat zona şi au realizat un dispozitiv tip teleferic, din cordiţe şi brâie, pe stânci şi prin cursul apei, preluând pe rând fiecare turist până a ajuns în siguranţă la baza traseului”.
Mai mult, pompierii s-au văzut nevoiţi să se dezbrace folosind propriile costume de protecţie pentru a-i încălzi pe copii şi însoţitorii acestora care erau aproape îngheţaţi de la ploaia rece.
După mai bine de trei ore, toate persoanele au fost recuperate în siguranţă şi au fost preluate de un echipaj de ambulanţă pentru verificări medicale amănunţite.
Intră acum și în grupul de