Prefectul de Suceava atenționează că actele cu violență asupra personalului silvic sunt infracțiuni de ultraj: Până acum pedepsele aplicate agresorilor în județ nu au fost de natură să stopeze aceste acte de violență


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a atenționat, sâmbătă, că Legea care înăsprește pedepsele aplicate agresorilor personalului silvic a fost promulgată de către președintele României, Klaus Iohannis.

„Din nefericire, și județul Suceava se înscrie pe lista județelor în care au avut loc agresiuni cu violență asupra pădurarilor care au surprins persoane ce sustrăgeau material lemnos, iar pedepsele aplicate agresorilor nu au fost de natură să stopeze aceste acte de violență. Sunt de notorietate cazurile în care silvicultori, activiști de mediu sau jurnaliști au fost amenințați sau loviți”, a declarat prefectul.

El a menționat că actul normativ recent promulgat de președinte are ca principal scop diminuarea infracțiunilor cu violență asupra personalului silvic.

„Ne exprimăm speranța că pădurarii, inginerii și lucrătorii silvici se vor simți în siguranță atunci când își exercită meseria. Conform noii legi, amenințările, vătămarea corporală ori loviturile cauzatoare de moarte vor fi pedepsite similar ca în cazul celor asupra polițiștilor sau jandarmilor, fiind considerate ultraj”, a explicat prefectul.

Astfel, aceste fapte comise asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

În ultimii ani, în România au fost atacați sau amenințați cu moartea circa 700 de pădurari, ingineri și lucrători silvici, iar șase pădurari au fost uciși de hoții de lemne.

„Pentru ședința Colegiului Prefectural din luna ianuarie, am solicitat structurilor silvice și structurilor MAI să prezinte un raport cu privire la acțiunile desfășurate în anul 2021, privind prevenirea, combaterea și limitarea infracțiunilor la regimul silvic, materialele urmând a fi puse la dispoziția tuturor persoanelor interesate după ședința din 27 ianuarie”, a mai declarat Moldovan.


Intră acum și în grupul de