Intră acum și în grupul de
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, s-a întâlnit marți, 11 ianuarie, în cadrul a trei ședințe de lucru consecutive, cu reprezentanți ai industriei turismului, ai mediului de afaceri și IMM-urilor, precum și ai Consiliului de Export.
Consultările periodice, stabilite pentru fiecare zi de marți din a doua săptămână a lunii, urmăresc consolidarea parteneriatului public-privat, pentru armonizarea inițiativelor întreprinse la nivelul instituției cu realitatea activităților economice din teren.
„Dialogul social reprezintă cel mai important pilon al acțiunilor întreprinse de minister. Mă declar deschis în fața oricărei propuneri înaintate și am încredere că prin acest mod de lucru vom putea întâmpina, cu adevărat, nevoile din teren. Din acest motiv, după o întreagă serie de consultări, am convenit împreună cu industriile că în acest an România turistică, dar și produsele și serviciile autohtone trebuie să fie din nou promovate pe plan extern, la târgurile și expozițiile cu notorietate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.
În cadrul primei întâlniri, dedicată turismului, s-a agreat lista manifestărilor expoziționale la care destinația România va fi promovată și reprezentată cu stand național în acest an. Mai mult, în ceea ce privește urgența definitivării legislației specifice Organizațiilor de Management al Destinațiilor, precum și a normelor de aplicare, s-a hotărât înființarea unui grup de lucru, care va fi alcătuit din specialiști din cadrul ministerului și delegați ai asociațiilor și patronatelor de profil interesate.
Ultimele două întâlniri au tratat, în schimb, susținerea mediului de afaceri prin reluarea exportului de produse și servicii românești în cadrul expozițiilor și târgurilor internaționale. Dezbaterea a vizat, în concret, o nouă formă îmbunătățită a Programului de promovare a exportului, precum și a Programului de internaționalizare a operatorilor economici români. Suplimentar, a fost discutată și relansarea unor programe cunoscute, destinate antreprenorilor, prioritar fiind însă Start-Up Nation.
Intră acum și în grupul de