Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, după ce timp de două zile a avut mai multe întâlniri la nivel guvernamental că mai multe proiecte pe care le are în vedere cu sprijin central își vor găsi rezolvarea.
Astfel, Lungu a spus că a avut discuții cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe tema proiectelor de reabilitare a rețelelor termice din municipiul Suceava și care ar urma să fie promovate de primărie prin Ministerul Energiei.
Totodată, primarul a discutat cu ministrul Energiei și despre probleme legate de reglementarea activității de funcționare pe biomasă a societății de termoficare din Suceava în așa fel încât biomasa să fie definită drept combustibil și societatea să beneficieze de aceleași facilități ca și pentru combustibilii fosili.
Ion Lungu a purtat discuții și la Ministerul Dezvoltării pe tema reabilitării blocurilor de locuințe și a depus o nouă lista viziând șapte blocuri din oraș care să intre la reabilitare din anul 2023 alături de cele aprobate anul trecut cu finanțare din acest an. Astfel, până acum un total de 16 blocuri cu 696 de apartamente vor avea o eficiență energetică crescută prin reabilitare.
Primarul a mai spus că a avut discuții și la Compania Națională de Investiții privind licitațiile vizând lucrările de execuție la Sala polivalentă și a Bazei sportive tip1 cu teren de fotbal antrenament, dar și pentru obținerea aprobării pentru construirea unui nou stadion de fotbal.
El a arătat că s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția pentru Baza sportivă de tip 1 cu teren de fotbal de antrenament cu câștigătorul licitației, respectiv firma Hentza Bussines din județul Ilfov, că licitația la Sala Polivalentă este în procedură de finalizare, iar pentru construirea unui stadion nou municipiul Suceave este inclus în Lista sinteză actualizată a subporgramului Complexuri Sportive .
„Au fost întâlniri utile și sunt convins că o parte din problemele discutate își vor găsi rezolvarea în perioada următoare”, a spus Lungu.
Intră acum și în grupul de