Polițiștii suceveni au aplicat amenzi de zeci de mii de lei și au confiscat lemn de peste 50.000 de lei în doar trei zile în cadrul acțiunii „Scutul Pădurii”


Intră acum și în grupul de

Polițiștii sucevenei au intensificat în perioada 12-14 ianuarie activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice în cadrul acțiunii „Scutul Pădurii” și au efectuat controale la unități economice cu profil debitare și prelucrare material lemnos, totodată fiind  intensificate și controalele în trafic pentru identificarea celor care transportă material lemnos cu încălcarea prevederilor legale .  

Potrivit Poliției Județene Suceava, în perioada 12.01-14.01.2022, în baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului Comun de Acţiune “Scutul Pădurii”, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase la două unități economice, ambele cu sediul social în comuna Vama, societăți administrate de către aceeași persoană.

În urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice raportate in SUMAL 2.0 si stocurile faptice de material lemnos inventariate, echipa de control a constatat faptul că una dintre societăți nu deține in depozitul societății din localitatea Frumosu cantitatea de 19,20 mc cherestea răsinoase. De asemenea, s-a constatat faptul că operatorul economic nu a împrejmuit depozitul societății conform legislației silvice în vigoare.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, aplicându-se două amenzi in valoare de 10.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 19,20 mc cherestea răsinoase in valoare de 12.288 lei.

De asemenea, în urma controlului la cealaltă unitate economică, în urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice raportate in SUMAL 2.0 si stocurile faptice de material lemnos inventariate, echipa de control a constatat faptul că unitatea nu deține in depozitul societății, cantitatea de 2,09 mc lemn foc fag, 1,67 mc lemn foc răsinoase si 1,11 mc cherestea răsinoase. De asemenea, s-a constatat faptul că operatorul economic nu a împrejmuit depozitul societății conform legislației silvice în vigoare.

Totodată, s-a procedat la verificarea unui depozit temporar al societății, constituit si autorizat de către Ocolul Silvic Bucovina pe raza comunei Izvoarele Sucevei. La fața locului nu a fost identificat material lemnos specificat în evidențele oficiale, echipa de control constatând faptul că operatorul economic nu deține in depozitul temporar de pe raza localității Izvoarele Sucevei cantitatea de 117,74 mc lemn rotund molid, 15,90 mc lemn foc molid si 14,57 mc lemn rotund mesteacăn, conform stocurilor scriptice raportate in SUMAL 2.0.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, aplicându – se 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 35.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţilor de 117,74 mc lemn rotund molid în valoare de 20.369,02 lei; 15,90 mc lemn de foc molid în valoare de 1.510,50 lei; 14,57 mc lemn rotund mesteacăn în valoare de 1.646,41 lei; 2,09 mc lemn foc fag în valoare de 340,67 lei; 1,67 mc lemn foc răsinoase în valoare de 158,65 lei; 1,11 mc lemn cherestea răsinoase în valoare de 710,40 lei.

În ceea ce privește acțiunile pe linia identificării transporturilor ilegale de material lemnos Poliția Suceava exemplifică cu cazul identificat la data de 13.01.2022, ora 08:50, când patrula de poliție din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, a oprit în trafic pentru control un ansamblu rutier existând suspiciuni cu privire la faptul că ar transporta alte specii de material lemnos decât  cele avizate.

 La volanul ansamblului se afla un bărbat de 26 ani, care a prezentat pentru control a documentele personale și cele ale utilitarei. Fiind efectuate verificări în aplicația Sumal.control a rezultat existența a două cod-avizuri, valabile, pentru un volum total de 7,02 mc din care 3,02 mc resturi lemn fag și 4,0 mc resturi lemn brad, respectiv pentru un volum total de 10,9296 mc, din care lemn foc molid 3,55 mc și lemn foc fag 1,95 mc. 

Întrucât în urma examinării încărcăturilor nu au fost observate cantități de materiale lemnoase de specia fag s-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, care a delegat un doi reprezentați să inventarieze cantitatea  de material lemnos din autoutilitară.        În urma inventarierii, conform carnetului de inventariere, a rezultat lipsa volumului avizat pentru specia fag și neconcordanțe între celelalte cantități transportate și avizate. Astfel, a rezultat faptul că volumul de 6,043m3 lemn foc molid, cantitate identificată în plus este fără proveniență legală, iar cantitatea de 6,89504m3 format din lemn foc și lemn resturi fag lipsește în totalitate din mijlocul de transport.

Având în vedere cele constatate s-a dispus ancționarea contravențională cu două amenzi în sumă totală de 8.000 lei (4000 +4000) conform art. 19 alin. 2 din Legea 171/2010, a societăpții care a emis avizele, dar și confiscarea fizică a volumului 6,043m3 lemn foc molid și confiscarea valorică a volumului 6,89504m3 lemn foc fag, conform Ordinului 202/2021.

„Pentru păstrarea integrității fondului forestier național, prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri, descoperirea și incriminarea faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la nivel județean, precum și protejarea bugetului de stat prin prevenirea și descoperirea faptelor de evaziune fiscală, I.P.J. Suceava, organizează săptămânal acțiuni în sistem integrat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava, activități de control la societățile comerciale de profil silvic de pe raza județului Suceava precum și pe linia verificării circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere, acțiuni în cadrul cărora sunt cooptate și efectivele de ordine publică din teritoriu. Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare”, a transmis Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de