Intră acum și în grupul de
După un semestru școlar în care a asigurat interimatul postului de director-adjunct, domnul profesor Radu Ciumașu revine la statutul de profesor de geografie cu normă întreagă la Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare”, anunță instituția.
„Performanța, dăruirea și munca sunt unele dintre cuvintele ce caracterizează activitatea domnului profesor Radu Ciumașu ca director-adjunct al acestui colegiu, în primul semestru al anului școlar 2021-2022.Model de civism şi profesionalism, domnul profesor a reuşit într-un interval scurt de timp să dea un plus de încredere şi de empatie întregului colectiv de profesori şi de instructori militari din colegiu”, precizează sursa citată.
În urma desfășurării concursului de ocupare a funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar, începând cu data de 17 ianuarie 2022, în funcția de director- adjunct a fost numită doamna profesor Monica Elena Buculei.
Cadru didactic implicat activ în viața colegiului, profesor metodist, coordonator al programelor și proiectelor europene și internaționale desfășurate în colegiu, doamna profesor Monica Elena Buculei s-a ridicat mereu la nivelul standardelor impuse de colegiul militar, dar și de sistemul de învățământ românesc, având o experiență bogată, de peste 20 de ani, la catedra de limba engleză, subliniază instituția liceală câmpulungeană.
Intră acum și în grupul de