Intră acum și în grupul de
Şeful statului va efectua joi dimineaţă a patra vizită în comuna suceveană Dorneşti, puternic afectată de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie.
Potrivit unor surse politice locale, preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, joi, în comuna Dorneşti unde este inaugurată finalizarea construcţiei casei familiei Marcu.
Casa familiei lui Viorel Marcu a fost distrusă de inundaţii, după ce un pârâu din comună s-a revărsat.
Construcţia casei a fost coordonată de senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei.
În comuna Dorneşti au fost afectate în urma inundaţiilor un număr de 330 de case şi 37 de case trebuie reconstruite.
Prima casă ce a intrat în reconstrucţie în comuna suceveană Dorneşti, a familiei lui Viorel Marcu, care are şapte copii, a fost vizitată de preşedintele Traian Băsescu în prima zi când aici se turna fundaţia.
Pagubele produse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie în judeţul Suceava se ridică la peste 357 de milioane de lei (aproximativ 83, 8 milioane de euro) potrivit unui raport al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Intră acum și în grupul de