Primăria Suceava sprijină și în acest an persoanele fără adăpost, anunță viceprimarul Lucian Harșovschi: În această perioadă cu temperaturi scăzute echipe persoane fără adăpost sunt cazate la Centrul social de noapte al Asociației „Lumină Lină”


Intră acum și în grupul de

Mai mulți oameni fără adăpost din Suceava au beneficiat și în acest debut de an de un loc în care să doarmă, o masă caldă, igiena corespunzătoare, asistență medicală și consiliere psihologică.

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, marți, că Primăria Municipiului Suceava vine și în acest an în sprijinul persoanelor fără adăpost și prelungește contractul de colaborare cu Asociația „Lumină Lină”, scopul comun fiind cel de ajutorare a tuturor acestor persoane.

„Ținând cont de faptul că ne aflăm într-o perioadă cu ger și temperaturi foarte scăzute, echipele de asistență socială, împreună cu colegi de la Poliția Locală (care asigură și paza peste noapte la adăpost), monitorizează îndeaproape zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost, îi identifică și îi conduc în Centrul social de noapte”, a spus viceprimarul.

El a menționat că aceste persoane beneficiază la acest centru social de un loc în care să doarmă, o masă caldă, igiena corespunzătoare, asistență medicală și consiliere psihologică.

Beneficiarii centrului sunt persoane fără adăpost, fără venituri sau cu venituri foarte mici, aflate în stare precară de sănătate fizică și cele fără acte de identitate.

„Dacă aveți posibilitatea de a face un bine nu ezitați să îl faceți, iar dacă cunoașteți persoane aflate în astfel de situații, vă rugăm să ne semnalați existența lor la numărul de telefon 0230 516445”, a transmis Lucian Harșovschi.

El a menționat că în anul 2021, un număr de 87 de persoane au beneficiat de serviciile centrului social din care doar 26 sunt din municipiul Suceava, iar de la începutul acestui an, sunt evidență 14 persoane.


Intră acum și în grupul de