Intră acum și în grupul de
Anchetatorii privind tâlhăria de la cafeneaua din Iaslovăț au reușit să stabilească modul în care acesta a acționat și să obțină probe necesare în vederea inculpării.
Astfel, după ce au vizionat peste o mie de minute de înregistrări ale camerelor de supraveghere aceștia au stabilit suspectul în cazul jafului și au obținut marți după amiaza un mandat de percheziție la locuința suspectului Roberto B. din Cajvana.
Când au ajuns la locuința suspectlui acesta a încercat să fugă cu un autoturism, dar fiind urmărit de polițiști el a fost identificat la volanul autoturismului, a fost imobilizat și a fost condus la locuința în vederea efectuării percheziției domiciliare.
Cu ocazia efectuării percheziției, acesta a spus că a distrus prin incendiere geaca de culoare verde și pantofii sport cu care era îmbrăcat în noaptea tâlhăriei și i-a condus pe anchetatori în grădina din spatele casei la locul în care a incendiat geaca și perechea de pantofi și a descris în detaliu modul în care a comis fapta. La percheziție au fost găsiți acasă la acesta o pereche de pantaloni sport de culoare gri deschis identici cu pantalonii folosiți de autor la comiterea faptei precum și suma de 764 lei provenită din fapta de talhărie.
După efectuarea percheziției, suspectul a fost condus pentru audieri la sediul Postului de Poliție Iaslovăț și a fost efectuată reconstituirea modului de comitere a faptei.
Inițial, suspectul a spus că a aruncat pistolul folosit în arbia unui pârâu din Iaslovăț, dar apoi a recunoscut că a asuns pistolul metalic neletal în locuința tatălui său de unde a și fost ridicat de polițiști.
Tânărul este cercetat pentru tâlhărie calificată, dar și cu privire la arma utilizată la comiterea faptei pentru „nerespectare a regimului armelor și munițiilor” și pentru „deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”.
El a fost reținut urmând să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul a achitat prin intermediul tatălui său integral prejudiciul produs, respectiv suma de 1.380 de lei către administratorul cafenelei.
Intră acum și în grupul de