Numărul sucevenilor internați cu Covid în spitalele din județ se apropie de 500, iar numărul cazurilor active de Covid este de aproape 5.300


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava sunt, sâmbătă, 5.282 de cazuri Covid în evoluție, iar în spitalele din județ sunt internați 488 de pacienți Covid.

 Potrivit Prefecturii Suceava, în județ în ultimele 24 de ore au fost internate 54 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp au fost externate 59 persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă de referință au decedat 3 persoane (Boroaia, Satu Mare, Gura Humorului) ca urmare a infecției cu Covid – 19 ridicând la 2.111 persoanele decedate în județ de la începutul pandemiei.

Din totalul celor 569 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 176 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (din care 5 pacienți pedriatici), 22 pacienți sunt în zona tampon și 371 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 176 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 13 prezintă forme ușoare ale bolii; 89 prezintă forme medii ale bolii; 61 prezintă forme severe; 13 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 6 pacienți intubați).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 364 paturi libere, din care 44 pentru pacienți Covid-19 (din care 9 pentru copii), 294 în sectorul non-Covid, 26 pentru zona tampon.

La unitatea ATI este disponibil 1 pat pentru pacienți Covid, sunt 30 ventilatoare libere, din care 8 pentru pacienții Covid-19 și 22 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 100 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (26 pacienți cu forme ușoare, 71 pacienți cu forme medii, 3 pacienți cu forme critice) și 12 copii, 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, sunt disponibile 29 locuri în sectorul Covid (din care 18 pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile  paturi pentru pacienți Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 35 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (23 pacienți cu forme medii, 12 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 7 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 28 pacienți diagnosticați  Covid-19 (13 pacienți cu forme ușoare,15 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 22 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 14 pacienți diagnosticați  Covid-19 (14 pacienți cu forme ușoare), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2, fiind libere 19 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 48 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (38 pacienți cu forme medii, 10 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 3, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 47 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (44 pacienți cu forme medii, 1 pacient cu forme grave, 2 pacienți cu forme critice) și 21 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid ( din care 9 locuri pentru copii) . La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile  paturi pentru pacienți Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 481 (din care 38 copii) iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 29.

La nivelul județului sunt disponibile 146 locuri libere Covid (din care 36 pentru copii) și 42 locuri pentru zona tampon.  

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 163159 (17 copii) de persoane vaccinate, din care 113644 persoane cu rapel și 37888 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 28 ianuarie 2022, s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 403 persoane (86 prima doză, din care 4 copii, 99 doza a-II-a și 218 doza a-III-a).


Intră acum și în grupul de